"Cine are simpatie şi afecţiune pentru alţii, niciodată nu suferă din cauza lipsurilor."
Societatea românească din ultimii 23 de ani se află într-o continuă schimbare, care se pare că nu se mai termină, nimeni dintre cei aflaţi la "frâiele" guvernării de până acum, neputându-ne trasa un drum sau oferi o direcţie de urmat.
Orice societate "normală" din orice ţară dezvoltată, adoptă politici publice sau încurajează alte medii inclusiv cel privat pentru implementarea de "politici" publice privind sănătatea populaţiei, element esenţial în dezvoltarea morală şi materială a oricărei naţiuni. Dacă despre sistemul public de sănătate din România se pot spune multe lucruri, din păcate majoritatea sunt negative.
Nu aceleaşi lucru se poate spune despre, Spitalul privat CLINICCO, "chirurgie cardiovasculara" specializat în cardiologie intervenţională, chirurgie cardiovasculara, neurochirurgie şi ortopedie traumatologie care oferă servicii medicale la standarde europene pentru pacienţii din întreaga ţară.
Această "oază de sănătate" din centrul ţării, nu poate suplini eforturile, voinţa şi dorinţa noastră de a duce o viaţă sănătoasă, bazată pe o dietă şi alimentaţie sănătoasă, mişcare şi exerciţii în aer liber. Recomandarea mea este, având în spate şi experienţa personală, o existenţă sănătoasa bazată pe mişcare şi alimentaţie sănătoasă, lucruri ce ne vor scuti în viitor de neplăceriile cauzate de afecţiunile cardiovasculare.
Tinând cont şi de faptul ca România se află pe primul loc în Europa privitor la boliile cardiovasculare cauzate în general de o alimentaţie nesănătoasă, sedentarism şi în general de lipsurile material-financiara, nu se poate omite o cauză principală "cunoaşterea" sau lipsa de educaţie, ne îndeamnă la prevenţie şi un stil de viaţă cumpătat.
Tocmai aici intervine Spitalul privat CLINICCO, cel mai bun spital de profil din România, care în afară de faptul că este singurul spital din ţară care rezolvă gratuit urgenţele cardiologice şi ne sfătuieşte şi îndeamnă la un stil de viaţă sănătos, pentru noi şi cei de lângă noi.
Cine are simpatie şi afecţiune pentru alţii, niciodată nu suferă din cauza lipsurilor.
RăspundețiȘtergere